Inot / Rezultate campionatul european de inot de la Budapesta
Sportivul Dragoş Agache s-a calificat, vineri, în semifinalele probei de 50 metri bras, la Campionatele Europene de nataţie de la Budapesta.
Dragoş Agache a luat startul în seria a 6-a a preliminariilor, pe care a încheiat-o pe locul 2, cu timpul de 27.81 secunde, obţinând locul 6 la general şi, implicit, calificarea în semifinale, care vor avea loc în sesiunea de după-amiază.
Tot vineri, Alexandru Coci a ratat calificarea în semifinalele probei de 100 de metri fluture. El a luat startul în seria a 5-a a preliminariilor (din 7), încheind la general pe locul 28, cu timpul de 53.83 secunde, şi ratând calificarea în semifinale.
Până în prezent, delegaţia României a obţinut următoarele rezultate, la CE de la Budapesta: Mara Aiacoboae, locul 10 în finală la 10 metri platformă, Corina Popovici, locul 12 în finală la 10 metri platformă, Camelia Potec, locul cinci în finală la 800 metri liber. Alţi patru sportivi au ratat calificările în semifinale sau finale, în probele în care au luat startul.